sâmbătă, 16 octombrie 2010

De vezi că tac


e-atâta jale-n jur încât mă doare,
al nopţii negre nedormit catarg,
corabia-mi e vas cu slabe vele,
abandonată-n pustiitul larg

e-atâta linişte încât mă cred în pace
cu bântuitele păreri de rău şi crud,
doar şoapta ta blesteme mai desface
în universul meu fierbinte, ud...

de vezi că tac, în suflet n-am tăcere,
văpăi de ruguri arse-mi sunt veşmânt,
te-ai întrebat de unde-mi vine cântul?
te-ai întrebat de ce încă mai sânt?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu