Sunt vis, nu pot să cer iertare,
promisiuni nu vreau să fac,
o punte nouă nu-şi mai are rostul,
iar noul rol provoacă-atâta trac,
promisiuni şi-atâtea curcubee,
atâtea vise vrând să zămislească,
cenuşa dragostei deşi e încă vie,
nu poate decât monştri ca să nască.
sărutul tău, ca rochia mea albită,
sunt jalnice-ncercări de a mai fi,
îmbrăţişând tot universul,
păstrează-ţi visul... pentru-a doua zi.
de vrei să-mi dărui sufletul din nou,
efemeridă fără drept de plată,
în contul meu sunt doar păreri de rău
şi-o inimă... o inimă uitată...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu