Mă dor aripile-n amurg
simţind clepsidre cum se scurg
cu flori de tei printre ninsori
apusuri albe de fiori .
E timpul ce l-am alungat
şi niciodată l-am chemat
al iernii fără de sfârşit
ce seceră tot ce-am iubit .
Doar gânduri peste plete-mi curg,
tu, depărtatu-mi demiurg
întinzi iar degete de ploi
că să-mi atingi umerii goi,
să mă mângâi deşi nu vii
lăsându-mi nopţile pustii
şi sufletul câmp veştejit
eu n-am plecat, tu n-ai venit...
...şi de e toamnă peste noi
şi-atâta arămiu prin ploi,
nu mai întreb de ce te-ai dus
soarele meu... de ce-ai apus...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu